Una dintre activitățile mele preferate în preajma sărbătorii de Paște a fost mereu vopsitul ouălor. Prima etapa consta în alegerea celor mai frumoase ouă, spălarea lor, după care le lăsam pe prispă, să se usuce în voie, pe un prosop. Un amănunt foarte important - niciodată n-am vopsit decât ouă de țară! Nici n-aș încerca vreodată să vopsesc ouă etichetate; nu-mi plac deloc cum arată acestea vopsite.
Următorul pas e plimbarea prin grădină și alegerea frunzulițelor/florilor chiar (de păpădie sau de pomi) care ar putea servi drept model pentru ouă. Mai folosesc și coji de ouă, dacă am la îndemână. Apoi învelesc, pe rând, ouăle în ciorapi vechi sau în tifon, nu înainte de a le atașa fiecăruia câte o frunzuliță/floricică sau coji de ouă. Ciorapul trebuie să fie bine întins în jurul fiecărui ou și legat cu ață pentru ca frunza ce servește drept model să nu se deplaseze de la locul ei. Spațiul acoperit de frunză trebuie să rămână alb după ce oul este vopsit.
În etapa următoare, ouăle astfel "aranjate" sunt introduse într-o oală cu apă în care se adaugă coji de ceapă și un pahar mare de vin roșu. Se pune oala la fiert și-n câteva minute vom observa cum apa se colorează în nuanțe de roșu; cu ajutorul unei linguri de lemn întoarcem ouăle în oală (pentru a fi vopsite uniform) și observăm când acestea au dobândit nuanța dorită de noi. În final, le scoatem într-un vas cu apă rece, îndepărtăm materialul textil, precum și cel biologic, le ștergem cu-n prosop uscat și le ungem cu puțină untură pentru a le da strălucire.
Dacă vreți să colorați ouăle și-n alte culori decât roșu, se pot folosi doar coji de ceapă ori coji de portocale pentru galben sau portocaliu (diferența e dată de cantitatea pusă) și frunze de nuc pentru maro. N-am încercat să obțin alte culori până acum; poate anul acesta e momentul pentru a încerca și nuanțe de mov și albastru pentru ouăle de Paște.
incearca si cu afine, si apoi conbina cele doua culori pentru a obtine diferite nuante!
RăspundețiȘtergereinteresant ... multumesc!
RăspundețiȘtergere