Revelion, revelion ...

Revelion ... Cate imagini grandioase starnea acest cuvant in mintea mea de copil ... Imi imaginam sali imense in care doamne, domnisoare si domni, imbracati elegant pluteau pe ritmurile muzicii. Decorurile erau uimitoare. Artificiile sclipeau aruncand vapai de lumini pe rochiile elegante ale doamnelor. Afara ningea si din departare se auzeau, parca din alta lume, glasuri de uratori.

In timp, imaginea aceasta mirifica legata de Revelion a suferit modificari, insa si-a pastrat acel farmec aparte, de noapte speciala in care granita dintre realitate si vis e atat de fragila, incat poti trece puntea dintre cele doua lumi fara a-ti da seama macar.

Anul acesta am decis sa petrecem ultima zi din an tot alaturi de cei dragi, in capitala Moldovei. Am plecat de dimineata, cu microbuzul, care abia a reusit sa se smulga din mijlocul vajnicilor uratori „bruni” ce-l inconjurasera. Acestia nu s-au dat plecati pana n-au fost platiti, desi nu-i invitase nimeni sa ure. Soferul le-a intins o hartie de 10 lei, nu inainte de a-i trimite sa ceara bani la Boc si la Udrea. A pornit masina si-a dat drumul la radio pe postul sau favorit, Trinitas. Am ascultat colinde, uraturi si evanghelia citita si interpretata; sotul, care nu prea e atras de cele bisericesti, simtea ca-i ies toate firele de par prin caciula. Urmand probabil exemplul lui Becali, sau poate dorind doar sa fie un bun crestin, soferul a „cules” aproape toti autostopistii de pe traseu, pe unii luandu-i fara niciun ban. Tocmai cand ma miram mai tare ca mai exista astfel de oameni, in fata microbuzului opreste o masina mica pentru a lua un autostopist. Soferul s-a enervat extrem de tare: a claxonat individul ce statea la ocazie sa urce la el in masina, insa acesta l-a ignorat; i-a taiat calea soferului ce luase autostopistul, mergand apoi pe mijlocul strazii, pentru a nu-i permite depasirea si privind in oglinda retrovizoare in timp ce injura printre dinti ... cam atat a tinut imaginea bunului samaritean.

Revelion ... Copacii erau gatiti cu beteala de promoroaca, brazii erau incarcati de zapada si orasul cochet sclipea prin mii de beculete. Ajunsi la destinatie, ne-am jucat putin cu pisoiul si cainii, dupa care am intrat in casa si-am inceput sa facem planuri pentru mai tarziu. S-a propus o efuziune de creatie: fiecare sa-si faca o masca, pentru a merge mai tarziu cu uratul. Ideea era sa plecam imediat dupa artificiile din centrul orasului, pentru a ajunge cat mai repede in satul parintilor si a-i lua prin surprindere.

Febra creatiei ne-a cuprins pe toti si-am dat frau liber imaginatiei. In curand eram inconjurati de bucati de material, ace, papiote de ata, capsator si foarfece. Pe la ora 21, totul era gata. Am facut curat, am mancat, ne-am aranjat si-am plecat in centrul orasului. Am dansat pana la miezul noptii dupa care am admirat un minunat spectacol de artificii ce s-a intins pe parcursul a 30 de minute. Am ciocnit paharele de sampanie si, tot in pasi de dans, ne-am indreptat spre masina pentru a porni spre sat.

Noaptea de Revelion ... Pe drum am intalnit cete de uratori, tineri ce petreceau pe terasa pensiunilor, in ciuda frigului patrunzator, dar si caprioare ce sareau sprintene de-a lungul soselei. Cumnata, inca prinsa de vraja creatiei, a compus un plugusor mai special. Am intrat pe ulita cu farurile stinse, pentru a nu starni cainii, insa acestia erau probabil prea obositi, pentru ca n-au dat niciun semn ca ne-ar fi simtit. Pe varful picioarelor, am intrat in curte si cu mastile pe fata am inceput sa spunem urarile din plugusorul proaspat compus. Recunosc, ca n-a iesit prea grozav. Doi uram, doi bateau in sticle de plastic si radeau iar al cincilea pandea reactiile celor din casa care intarziau sa apara. Cu tot zgomotul facut, n-a aparut nimeni din casa. Am inceput sa ne intrebam daca nu cumva or fi plecati si cei pacaliti vom fi chiar noi. Dupa o perioada de asteptare destul de lunga, numai ce auzim ca se deschide usa si iese taica-meu c-o bata lunga in mana si-l ia la fugareala pe barbatu-meu, ca fiind capul rautatilor, prefacandu-se ca nu ne cunoaste. Cioplise special bata respectiva, avand el o presimtire ca s-ar putea trezi cu noi.

Aveam planuri marete, sa mergem cu plugusorul si la alte rude, sa facem un gratar, insa oboseala ne-a invins si am decis sa ne odihnim vreo 2-3 ore, ceea ce am si facut. Pe la ora 10, gratarul era incins si barbatii adunati in jurul lui glumeau si pregateau carnea. Mama a facut o mamaliga uriasa, noi am pisat usturoi si cand carnea a fost gata preparata, ne-am strans in jurul mesei infruptandu-ne din mici, copanele, fleici de porc, carnat si peste. Ne-am simtit extrem de bine, ca de obicei. N-a fost un Revelion asa cum mi-l imaginam cand eram copil, insa as da oricand toaletele elegante si localurile cu pretentii pe momentele petrecute alaturi de familie.