Traditii de iarna ... brune

Se apropie Ajunul Anului Nou, cand, conform traditiei, tinerii merg cu plugusorul pe la casele oamenilor, facandu-le acestora diverse urari (de bine) pentru viitorul an. Insa din ce in ce mai putini copii si tineri mai respecta aceste obiceiuri, cel putin in mediul  urban. Care e cauza?  Din pacate, nu e doar una. Cea mai veche dintre ele, cu care  s-au confruntat si alte generatii, ar fi ca „nu se mai poarta” sau „se fac  de rusine” in anturaj. Alta, poate cu mult mai  grava, e data de prezenta, din ce in ce mai mare, a tinerilor romi la aceste traditii de iarna, aceasta cauza  generand-o pe cea de-a treia: copiii romani refuza sa mai mearga „cu colindul” sau „cu uratul” pentru ca fie se tem sa nu le fie furati banutii stransi, fie nu vor sa fie asociati cu uratorii de etnie roma ori fie parintii le interzic participarea din acest motiv.

In Bucuresti, de ani buni, s-a creat un nou obicei: aproape toata luna decembrie poti intalni in metrou (in special) uratori cu capra, cu ursul, cu buhaiul, astfel incat intervine o anumita saturatie in randul audientei. Trebuie sa recunosc ca unii romi sunt chiar foarte priceputi si-si iau activitatea in serios. Spre exemplu, am vazut grupuri de uratori foarte bine organizate, cu costume potrivite personajelor  (capra, cioban, tigan – pentru cel din urma personaj nemaifiind nevoie de prea multa deghizare), cu instrumente muzicale pe care chiar stiau sa le foloseasca si cu texte adecvate. Din pacate, destul de rare aceste cazuri.

Desi oraselul in care locuiesc nu poate fi comparat cu capitala, iesind deunazi in oras, am putut observa o „aliniere”, sa zic asa, la „standardele” bucurestene. Grupuri de tineri romi marsaluiau pe strada, costumati in ursi, ursari, mirese si tigani (unii adaugand un strat de crema de ghete, pentru a sublinia diferenta fata de celelalte personaje probabil), inarmati cu tobe si fluiere si starnind latraturile cainilor  mai mult sau mai putin comunitari. „Tintele” urmarite de acesti uratori erau fie masinile oprite la semafoare (si din nefericire acestea se afla  instalate aproape la fiecare 20 m), fie benzinariile unde soferii opreau sa alimenteze. Poate va intrebati de ce acest „public tinta”? Se stie ca apartinatorii etniei rome au un simt deosebit al „afacerilor”, asa ca stiu bine ca localnicii nu ar primi „urarile lor” in alta zi decat Ajunul (si poate nici atunci), si-n acest caz s-au orientat spre populatia care tranziteaza orasul, vizandu-i in special pe cei ce se intorc din afara.

Pericolul care se iveste consta in perimarea si vulgarizarea chiar  a traditiilor.  Ceea ce-i determina pe tineri sa mearga cu uratul  sau colindatul nu mai e placerea, ci doar imboldul castigului material.  Din acest motiv multi oameni nici nu primesc uratorii; nepermitandu-si sa plateasca in functie de asteptarile lor, ei prefera sa-si tina portile/usile inchise, in caz contrar putandu-se alege cu altfel de „urari”. 

Daca lucrurile nu se vor schimba, vom ajunge sa fim urati de ursi din ce in ce mai bruni, textele uraturilor sa fie inlocuite de urlete si zgomote (cu urme de manele) iar aceste „reprezentatii” sa se intinda pe parcursul unei luni intregi. Insa cum noi am fost in stare (ca popor) sa „importam” unele sarbatori, gen Valentine’s Day, sa speram ca vom putea si sa „exportam” din aceste traditii de iarna, determinandu-i pe vajnicii uratori  sa plimbe ursul si-n alta parte ...