De ce iubesc Craciunul?

Aceasta sarbatoare inseamna pentru mine Dragoste si Speranta. Dragoste – pentru ca din punct de vedere religios simbolizeaza Nasterea Domnului Iisus Hristos, forma umana a Divinitatii, simbol al dragostei lui Dumnezeu fata de oameni, iar din punct de vedere laic se constituie într-un moment al apropierii de semeni, al reuniunilor familiale, al iertarii si-al daruirii. Speranta – ne-o rasadesc in suflete colindatorii, creste la lumina bradului de Craciun si prinde contur in imbratisarile celor dragi si-n darurile pe care le primim sau le oferim.

Iubesc Craciunul pentru ca e singura sarbatoare ce reuseste sa ajunga la inimile tuturor: parinti, copii, soti, veri – cu totii se aduna pentru a serba acest eveniment, incarcat de placerea de a petrece impreuna, in aromele mancarurilor  traditionale romanesti si-n sunetul de colinde. Cred ca orice roman, din orice colt al lumii s-ar afla, poarta in suflet dorul meleagurilor natale si singurul loc unde si-ar dori sa fie de Craciun e ACASA.

Desi in copilaria mea Mosul purta un alt nume, Mos Gerila, cu adevarat importante sunt amintirile dragi in care noi, copiii, asteptam miezul noptii cu emotie si nerabdare pentru a-l putem vedea pe acest binefacator care aseza cadourile sub brad. Insa mereu era mai rapid decat noi si se facea nevazut inainte de-a ne da noi seama ce se intampla. Aducea cele mai frumoase cadouri!!! Si noi, bineinteles, le meritam, pentru ca incercasem macar sa fim cuminti in timpul anului, ajutam parintii la treburi (uneori), participam la ornatul bradului (si mai mult la consumul bomboanelor de pom, ce-i drept, in special fratele meu care avea o tehnica anume de-a manca bomboanele si de-a lasa ambalajul lor in exact aceeasi stare, dand impresia ca in interior inca de afla bomboana delicioasa de ciocolata) si invatam poezii, colinde si plugusorul, desigur. De asemenea, ne placea sa primim colindatorii si sa-i rasplatim cu banuti, covrigi, nuci sau mere. Mereu am simtit ca aceasta sarbatoare are ceva magic si-mi parea totul desprins parca dintr-un basm din care faceam si eu parte.

Bunatatile ce umpleau bucataria de arome constituie un alt motiv pentru care iubesc Craciunul. Bunica intindea turte uriase, extrem de subtiri, de aluat pe care le cocea pe plita, la foc potrivit. Ele reprezentau scutecele pruncului Iisus Hristos. Erau crocante si rontaiam din ele ca niste soricei. Bunica le muia insa in apa calduta in ziua de Ajun si, asezandu-le pe un platou, presara intre straturi zahar, nuca pisata, coaja rasa de lamaie, stafide ... Hmmm ... erau delicioase. Dar ce carnati deliciosi, caltabosi grasi si rumeni, sarmalute ce se topeau in gura si-nca alte bucate alese nu facea bunica? Avea un talent aparte la gatit si tot ce facea dansa era extraordinar de gustos. Peste ani, fiindu-mi pofta de toba, am cumparat din magazin si nu va pot spune cat de dezamagita am fost; era o copie mult prea palida a ceea ce ne pregatea bunica.

Cand Craciunul e insotit si de zapada, bucuria e cu atat mai mare. Anul trecut, adunandu-ne ca de obicei la parinti, baietii au facut un om de zapada de peste 2 m, o creatie deosebita menita a-l pune in inferioritate pe cel facut de tatal nostru ce construise un om de zapada cam patrat, insa dotat cu sani si buze siliconate intre care ii atarna o inchipuire de tigara ...

Ca-n fiecare an, tatal are pretentia de-a fi colindat, urat si semanat si noi incercam sa ii facem pe plac, straduindu-ne a fi la inaltime. Nici el nu se lasa mai prejos si, costumandu-se in Mos Craciun sau in ren (v-ati dat seama ca e un mucalit) ne imparte asa-zise daruri, insotite de comentariile de rigoare: un cleste, o nuia, un covrig, un cui si altele.

Daca aceasta sarbatoare n-ar fi existat, cu siguranta ar fi trebuit inventata, macar pentru a educa oamenii sa daruiasca si sa-si arate recunostinta fata de ceilalti semeni si fata de cei dragi.

CRACIUN FERICIT!!!