Google aniverseaza Craciunul si inceputul vacantei printr-un sir de pictograme ce contin imagini semnificative privind traditiile mai multor regiuni de pe glob; o initiativa laudabila ce a necesitat multe ore de munca pentru cei de la Google. Am studiat cu vadit interes cele 17 pictograme ce constituie logo-ul celor de la Google in aceste zile si consider ca au facut o treaba grozava, cu o singura exceptie: niciuna dintre pictograme nu face trimitere la Romania, o tara atat de bogata in traditii. De exemplu, a ales sa afiseze o pictograma cu coltunasii din Polonia, pierogi, adica un fel de “poale-n brau” de-ale noastre. Pai cu ce-s mai prejos “poalele-n brau” decat coltunasii? Dar noi avem turtele de Craciun, un fel de prajitura ce se face special in Ajun, foile albe si subtiri ale turtelor semnificand scutecele pruncului Iisus Hristos.
De asemenea, avem sarmalutele in foi de varza murata, carnatii, toba, caltabosii, piftia, oala de ciorba nelipsita. Dar probabil s-au gandit la colesterolul cititorilor, care ar fi crescut doar la vizualizarea unei astfel de pictograme …
Dar de ce nu o pictograma in care apar colindatori in costume populare? De ce vinuri din Chile si nu din Cotnari? De ce Fuji si nu Ceahlaul nostru ori Bucegiul? Adevarat, nu-s la fel de inalte, dar sunt invaluite in legende si mister, deci cu atat mai fascinante …
Un articol de pe ziare.ro afirma: “Cinci artişti au investit şase luni şi 250 de ore de muncă în noul logo Google”. Si-atunci explicatia excluderii Romaniei din lista de pictograme vine de la sine: cei 5 artisti si-ar fi terminat munca într-un timp mult mai mare avand in vedere abundenta simbolurilor ce puteau fi utilizate.
Conform pictogramelor logo-ului Google, lui Mos Craciun i-ar placea vinul chilian. Dupa americani, Mos Craciun ar fi mare amator de Coca-Cola. Dar Mosului nostru sigur ii place vinul de Cotnari, sarmalutele in foi de varza, carnatii si turtele de Craciun, pentru ca el prefera mancarea traditionala si se fereste de E-urile din alimente ce i-ar putea pune in pericol conditia fizica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu