Revelion, revelion ...

Revelion ... Cate imagini grandioase starnea acest cuvant in mintea mea de copil ... Imi imaginam sali imense in care doamne, domnisoare si domni, imbracati elegant pluteau pe ritmurile muzicii. Decorurile erau uimitoare. Artificiile sclipeau aruncand vapai de lumini pe rochiile elegante ale doamnelor. Afara ningea si din departare se auzeau, parca din alta lume, glasuri de uratori.

In timp, imaginea aceasta mirifica legata de Revelion a suferit modificari, insa si-a pastrat acel farmec aparte, de noapte speciala in care granita dintre realitate si vis e atat de fragila, incat poti trece puntea dintre cele doua lumi fara a-ti da seama macar.

Anul acesta am decis sa petrecem ultima zi din an tot alaturi de cei dragi, in capitala Moldovei. Am plecat de dimineata, cu microbuzul, care abia a reusit sa se smulga din mijlocul vajnicilor uratori „bruni” ce-l inconjurasera. Acestia nu s-au dat plecati pana n-au fost platiti, desi nu-i invitase nimeni sa ure. Soferul le-a intins o hartie de 10 lei, nu inainte de a-i trimite sa ceara bani la Boc si la Udrea. A pornit masina si-a dat drumul la radio pe postul sau favorit, Trinitas. Am ascultat colinde, uraturi si evanghelia citita si interpretata; sotul, care nu prea e atras de cele bisericesti, simtea ca-i ies toate firele de par prin caciula. Urmand probabil exemplul lui Becali, sau poate dorind doar sa fie un bun crestin, soferul a „cules” aproape toti autostopistii de pe traseu, pe unii luandu-i fara niciun ban. Tocmai cand ma miram mai tare ca mai exista astfel de oameni, in fata microbuzului opreste o masina mica pentru a lua un autostopist. Soferul s-a enervat extrem de tare: a claxonat individul ce statea la ocazie sa urce la el in masina, insa acesta l-a ignorat; i-a taiat calea soferului ce luase autostopistul, mergand apoi pe mijlocul strazii, pentru a nu-i permite depasirea si privind in oglinda retrovizoare in timp ce injura printre dinti ... cam atat a tinut imaginea bunului samaritean.

Revelion ... Copacii erau gatiti cu beteala de promoroaca, brazii erau incarcati de zapada si orasul cochet sclipea prin mii de beculete. Ajunsi la destinatie, ne-am jucat putin cu pisoiul si cainii, dupa care am intrat in casa si-am inceput sa facem planuri pentru mai tarziu. S-a propus o efuziune de creatie: fiecare sa-si faca o masca, pentru a merge mai tarziu cu uratul. Ideea era sa plecam imediat dupa artificiile din centrul orasului, pentru a ajunge cat mai repede in satul parintilor si a-i lua prin surprindere.

Febra creatiei ne-a cuprins pe toti si-am dat frau liber imaginatiei. In curand eram inconjurati de bucati de material, ace, papiote de ata, capsator si foarfece. Pe la ora 21, totul era gata. Am facut curat, am mancat, ne-am aranjat si-am plecat in centrul orasului. Am dansat pana la miezul noptii dupa care am admirat un minunat spectacol de artificii ce s-a intins pe parcursul a 30 de minute. Am ciocnit paharele de sampanie si, tot in pasi de dans, ne-am indreptat spre masina pentru a porni spre sat.

Noaptea de Revelion ... Pe drum am intalnit cete de uratori, tineri ce petreceau pe terasa pensiunilor, in ciuda frigului patrunzator, dar si caprioare ce sareau sprintene de-a lungul soselei. Cumnata, inca prinsa de vraja creatiei, a compus un plugusor mai special. Am intrat pe ulita cu farurile stinse, pentru a nu starni cainii, insa acestia erau probabil prea obositi, pentru ca n-au dat niciun semn ca ne-ar fi simtit. Pe varful picioarelor, am intrat in curte si cu mastile pe fata am inceput sa spunem urarile din plugusorul proaspat compus. Recunosc, ca n-a iesit prea grozav. Doi uram, doi bateau in sticle de plastic si radeau iar al cincilea pandea reactiile celor din casa care intarziau sa apara. Cu tot zgomotul facut, n-a aparut nimeni din casa. Am inceput sa ne intrebam daca nu cumva or fi plecati si cei pacaliti vom fi chiar noi. Dupa o perioada de asteptare destul de lunga, numai ce auzim ca se deschide usa si iese taica-meu c-o bata lunga in mana si-l ia la fugareala pe barbatu-meu, ca fiind capul rautatilor, prefacandu-se ca nu ne cunoaste. Cioplise special bata respectiva, avand el o presimtire ca s-ar putea trezi cu noi.

Aveam planuri marete, sa mergem cu plugusorul si la alte rude, sa facem un gratar, insa oboseala ne-a invins si am decis sa ne odihnim vreo 2-3 ore, ceea ce am si facut. Pe la ora 10, gratarul era incins si barbatii adunati in jurul lui glumeau si pregateau carnea. Mama a facut o mamaliga uriasa, noi am pisat usturoi si cand carnea a fost gata preparata, ne-am strans in jurul mesei infruptandu-ne din mici, copanele, fleici de porc, carnat si peste. Ne-am simtit extrem de bine, ca de obicei. N-a fost un Revelion asa cum mi-l imaginam cand eram copil, insa as da oricand toaletele elegante si localurile cu pretentii pe momentele petrecute alaturi de familie.

Traditii de iarna ... brune

Se apropie Ajunul Anului Nou, cand, conform traditiei, tinerii merg cu plugusorul pe la casele oamenilor, facandu-le acestora diverse urari (de bine) pentru viitorul an. Insa din ce in ce mai putini copii si tineri mai respecta aceste obiceiuri, cel putin in mediul  urban. Care e cauza?  Din pacate, nu e doar una. Cea mai veche dintre ele, cu care  s-au confruntat si alte generatii, ar fi ca „nu se mai poarta” sau „se fac  de rusine” in anturaj. Alta, poate cu mult mai  grava, e data de prezenta, din ce in ce mai mare, a tinerilor romi la aceste traditii de iarna, aceasta cauza  generand-o pe cea de-a treia: copiii romani refuza sa mai mearga „cu colindul” sau „cu uratul” pentru ca fie se tem sa nu le fie furati banutii stransi, fie nu vor sa fie asociati cu uratorii de etnie roma ori fie parintii le interzic participarea din acest motiv.

In Bucuresti, de ani buni, s-a creat un nou obicei: aproape toata luna decembrie poti intalni in metrou (in special) uratori cu capra, cu ursul, cu buhaiul, astfel incat intervine o anumita saturatie in randul audientei. Trebuie sa recunosc ca unii romi sunt chiar foarte priceputi si-si iau activitatea in serios. Spre exemplu, am vazut grupuri de uratori foarte bine organizate, cu costume potrivite personajelor  (capra, cioban, tigan – pentru cel din urma personaj nemaifiind nevoie de prea multa deghizare), cu instrumente muzicale pe care chiar stiau sa le foloseasca si cu texte adecvate. Din pacate, destul de rare aceste cazuri.

Desi oraselul in care locuiesc nu poate fi comparat cu capitala, iesind deunazi in oras, am putut observa o „aliniere”, sa zic asa, la „standardele” bucurestene. Grupuri de tineri romi marsaluiau pe strada, costumati in ursi, ursari, mirese si tigani (unii adaugand un strat de crema de ghete, pentru a sublinia diferenta fata de celelalte personaje probabil), inarmati cu tobe si fluiere si starnind latraturile cainilor  mai mult sau mai putin comunitari. „Tintele” urmarite de acesti uratori erau fie masinile oprite la semafoare (si din nefericire acestea se afla  instalate aproape la fiecare 20 m), fie benzinariile unde soferii opreau sa alimenteze. Poate va intrebati de ce acest „public tinta”? Se stie ca apartinatorii etniei rome au un simt deosebit al „afacerilor”, asa ca stiu bine ca localnicii nu ar primi „urarile lor” in alta zi decat Ajunul (si poate nici atunci), si-n acest caz s-au orientat spre populatia care tranziteaza orasul, vizandu-i in special pe cei ce se intorc din afara.

Pericolul care se iveste consta in perimarea si vulgarizarea chiar  a traditiilor.  Ceea ce-i determina pe tineri sa mearga cu uratul  sau colindatul nu mai e placerea, ci doar imboldul castigului material.  Din acest motiv multi oameni nici nu primesc uratorii; nepermitandu-si sa plateasca in functie de asteptarile lor, ei prefera sa-si tina portile/usile inchise, in caz contrar putandu-se alege cu altfel de „urari”. 

Daca lucrurile nu se vor schimba, vom ajunge sa fim urati de ursi din ce in ce mai bruni, textele uraturilor sa fie inlocuite de urlete si zgomote (cu urme de manele) iar aceste „reprezentatii” sa se intinda pe parcursul unei luni intregi. Insa cum noi am fost in stare (ca popor) sa „importam” unele sarbatori, gen Valentine’s Day, sa speram ca vom putea si sa „exportam” din aceste traditii de iarna, determinandu-i pe vajnicii uratori  sa plimbe ursul si-n alta parte ...