duminică, 19 decembrie 2010

Prima dragoste – va mai amintiti?


Prima dragoste nu echivaleaza de regula si cu prima relatie. Prima dragoste reprezinta momentele in care ai simtit pentru prima data bataile puternice ale inimii ale caror ecouri le simteai in timpane, primele zvacniri ale „fluturasilor” din stomac si noptile fara somn in care gandul te purta inevitabil doar catre acea persoana …

Nu pot spune ca a fost chiar „prima dragoste”, dar stiu sigur ca m-am indragostit pentru intaia data in clasa I. Protagonistul era noul coleg si ochii sai albastri, parul blond si felul sau de-a fi, extrem de sociabil, ma faceau nu doar pe mine, ci si pe celelalte colege sa „oftam” dupa dansul. Va dati seama ca eram geloasa cand acorda atentie unei alte fete si ma framantam interior ca poate nu ma place, ca nu-s eu „aleasa”...

La sfarsitul clasei a II-a, baiatul s-a transferat la o scoala din alta localitate, lasand in urma-i vreo 15 fete suspinand dupa el. Aveam sa-l revad dupa vreo 9 ani, insa nu mai avea nimic din baiatul vesel si simpatic pe care-l stiam. Se transformase intr-un adolescent retras si cu fata acoperita de cosuri.

Simpatii printre colegi sau cunoscuti am mai avut, dar niciuna demna de mentionat. Iata-ma deci ajunsa la liceu, in clasa a noua, o fata draguta, dar extrem de timida, astfel incat abia in clasa a X-a am iesit pentru prima data la o plimbare cu un baiat si am cunoscut primul sarut.

Era iarna si zapada acoperise pamantul in strat destul de gros. Veneam impreuna cu cea mai buna prietena a mea de la scoala si, cand am ajuns aproape de blocul in care locuiam amandoua, am auzit pe cineva strigand: „Adi! Adi!”. Nu mai era nimeni in jurul nostru. Cel care striga era intr-un balcon descoperit de la etajul I, in blocul vecin si ne facea cu mana in momentul in care am intors capul in acea directie. De fapt, erau doi baieti in balcon, insa doar unul strigase. Ne-am continuat drumul si-am intrat in scara blocului extrem de mirate de intamplare.

Spre seara, am iesit afara sa ducem gunoiul. In apropierea ghenei de gunoi insa, am dat aproape nas in nas cu cei doi baieti care tocmai scosesera un covor la batut. Imediat ce ne-au zarit, au lasat balta covorul si-au inceput sa alerge spre noi. Intentiile erau clare: bataia cu zapada! Am aruncat sacii de gunoi si-am luat-o la fuga. Fiind mai inalta si mai iute de picior, am scapat de urmaritori, victima cazand prietena mea care arata ca un om de zapada dupa ce-a scapat din mainile lor.

Discutand cu ea despre baieti, am constatat ca amandoua il placeam pe cel mai inalt dintre ei si, la drept vorbind, era si cel mai simpatic – brunet, cu ochi mari, caprui, o umbra de mustacioara si-un zambet nedezlipit de pe buzele frumos conturate. Tatonarile au continuat si, intr-o seara frumoasa de primavara, ne-au invitat la o plimbare, sa stam de vorba si sa ne cunoastem.

Imi tremura stomacul de emotie si nu indrazneam sa parasesc siguranta apartamentului. Prietena mea era cea indrazneata si ea fusese cea care vorbise cu ei, promitandu-le ca vom veni. Mi-am luat inima in dinti si-am coborat in scara blocului. Afara, pe scari, ne asteptau cei doi baieti. Am facut cunostinta si dupa ce-am mai schimbat doua-trei vorbe, Simpaticul m-a luat de mana si mi-a zis sa mergem sa ne plimbam ca sa-i lasam si pe ceilalti doi sa se cunoasca. Atunci am inteles ca eu eram „aleasa” si „fluturasii” din stomac au inceput sa bata mai tare din aripi.

N-am dormit defel in noaptea aceea ... Senzatiile erau prea noi si prea rascolitoare ...

Ne intalneam apoi aproape in fiecare seara. Venea si fluiera un cantec sub fereastra – asta era semnalul de intalnire. Coboram scarile fericita. Ma astepta zambind, ma strangea in brate, dupa care ma lua de mana ori ma cuprindea cu bratul de dupa talie si ne plimbam pe stradutele inguste. Era cu vreo 3-4 ani mai mare decat mine. Si-a dat seama ca era primul baiat cu care ma intalneam, asa ca m-a sarutat prima data cam dupa o saptamana. A fost minunat. N-o sa uit niciodata primavara aceea cu miros de liliac.

Nu a fost o relatie propriu-zisa si cea mai mare intimitate dintre noi a fost sarutul, insa intalnirile noastre, atatea cate au fost, au avut mereu ceva magic. Ma simteam ca o printesa de fiecare data cand el sosea in fata blocului si fluiera incetisor unul din cantecele deja cunoscute, chemandu-ma la intalnire ...

Intre noi n-au fost nici certuri si nici explicatii vreodata, probabil pentru ca stiam cumva ca facem parte din lumi diferite si n-am fi putut fi impreuna niciodata. Baiatul ideal a capatat apoi trasaturile lui si baietii/barbatii cu care m-am intalnit ulterior au fost toti bruneti si inalti.


Ce fel de prieteni am?


Omul e prin natura sa o fiinta sociala. Nevoia de prieteni este aproape la fel de stringenta ca nevoile fiziologice. Acestea sunt cele mai puternice nevoi si cuprind necesitatile biologice precum nevoia de aer, mancare, apa, somn, o temperatura relativ constanta a corpului si sex. Nesatisfacute, ne confruntam cu boala, iritatie, durere, disconfort.

Cam aceleasi senzatii neplacute le experimentam si atunci cand ne simtim singuri, parasiti, exclusi sau neacceptati de un grup. Avem nevoie de iubirea celor din jur si de acceptarea acestora. Expertii sustin ca izolarea dauneaza sanatatii. Cu toate acestea, in actuala lume industrializata, izolarea este o tendinta tot mai frecventa. Exista deja studii ce atesta faptul că persoanele cu mai putine relaţii sociale mor mai devreme decat cei care au mai multi prieteni si socializează mai des cu rudele, amicii si cunoscutii. Dar ... in ce mod ne facem prieteni, unde ii intalnim si cum stim ca ne sunt cu adevarat prieteni?

Prietenia poate fi definita ca o intensa apropiere sufleteasca ce leagă două persoane prin sentimente de stima, simpatie si atasament reciproc. Prieteniile se bazeaza, in general, pe interese comune. Poate de aceea se si spune ca „cine se aseamana, se aduna”. Cautam la persoanele pe care le consideram apropiate, ceva ce se gaseste si in noi si care poate functiona ca un liant, un element de legatura.

De-a lungul vietii, intalnim multe persoane in situatii si contexte diferite: la scoala, in parc, in tren, in vacanta, la rude, la film sau prin intermediul internetului. Dintre aceste persoane, o parte ne devin prieteni, fie ca o consecinta a unei alegeri de moment, fie in baza unei relatii consolidate in timp, relatie izvorata din nevoia reciproca de a avea alaturi pe cineva care sa ne impartaseasca ideile, obiceiurile si idealurile noastre.

Ca orice relatie, de tip personal sau profesional, o relatie de prietenie se cladeste si se bazeaza pe ceea ce investim si recunoastem in celalalt. Daca de la inceput afisezi o atitudine pozitiva si onesta, atunci prietenii te vor accepta exact asa cum esti tu si nu te vei simti nevoit sa fii “cool” sau diferit atunci cand sunteti impreuna.

Multi dintre noi fac distinctie clara intre amici si prieteni, considerandu-i amici pe cei cu care intretin o relatie mai superficiala, de „suprafata” sa zicem, ce se rezuma la a discuta despre problemele ce intereseaza grupul din care fac parte (grupul scolar, de exemplu) si mai putin despre cele personale. Prieteni sunt considerati cei in care investim timp, energie si bani si care ne cunosc slabiciunile, trecutul, esecurile, bucuriile si aspiratiile.

Categoriile de prieteni de care ne putem inconjura sunt:

Prieteni vechi

Prietenii din copilarie, dar si cei facuti pe bancile scolii intra in aceasta categorie. Cu unii dintre ei poate nu ne mai vedem dupa ani de zile, insa ne leaga de acestia amintiri si fiecare revedere e motiv de buna dispozitie si bucurie. O prietenie stransa nu e afectata nici de trecerea timpului, nici de distanta dintre cei doi.

Tot aici intra si prietenii de incredere, cei carora le destainuim micile noastre secrete, pentru ca o prietenie se cladeste si se verifica in timp. Prietenul de incredere stie exact ce se intampla cu celalalt, simte cand e nevoie de prezenta sa si te intelege uneori chiar fara cuvinte. Iti iarta micile greseli, apreciaza prietenia voastra si nu-ti cere explicatii pana cand tu nu esti pregatit sa le dai.

Prieteni virtuali

Prieteni virtuali sunt persoanele intalnite prin intermediul internetului si pe care nu i-am cunoscut intr-o intalnire fata in fata. I-am descoperit datorita unui joc online, cautand o anumita informatie sau pe un site de socializare si-am aflat ca sunt interesati de aceleasi lucruri, au aceleasi preocupari si comunicarea cu acestia a venit apoi de la sine, schimband opinii, ganduri, povestind si impartasind idei sau fapte. Nu conteaza foarte mult daca ii vom intalni vreodata, insa stim ca ne putem baza pe ei pentru o incurajare, o confesiune sau pur si simplu pentru a sta de vorba.

Prieteni de interese

In aceasta categorie intra persoanele cu care intretii o relatie bazata mai mult pe interese (cultivi prietenia cu X pentru ca el te ajuta cu temele la matematica iar tu il ajuti cu alte servicii, iesiti impreuna in oras, de exemplu, el neavand prieteni cu care sa faca acest lucru). Acest gen de prietenie poate evolua spre o relatie de prietenie stabila si de incredere, insa de cele mai multe ori se termina odata cu interesele ce i-au stat la baza.

Familia

Membrii familiei ar trebui sa se numere printre prietenii nostri. Daca reusim sa adaugam relatiei de rudenie pe cea de prietenie, atunci ceea ce vom obtine va fi o familie de nota 10, in care copilul poate discuta despre problemele sale cu parintii si primeste din partea acestora tot sprijinul necesar, dar si copiii familiei intre ei. Ar fi bine sa existe acea incredere care sa ofere cale libera sinceritatii necesare discutiilor deschise. Chiar daca de multe ori nu constientizam acest lucru, cei mai buni si mai vechi prieteni ne raman parintii.

Drumul vietii e greu, dar, inconjurat de prieteni buni si de incredere, poti trece mai usor peste obstacolele ce apar in cale si te poti bucura cu adevarat de tot ce-ti ofera bun viata pentru ca ai cu cine le impartasi pe toate.

“Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste” (Marin Preda).


Cum sa abordez un baiat care-mi place?


Cum sa abordez un baiat care-mi place? Cum sa-l fac sa ma remarce? Oare cate generatii de fete nu s-au confruntat cu aceasta dilema, nestiind daca e bine sa „actioneze”, sa incerce o abordare directa sau din contra, sa astepte pana ce va face baiatul primul pas? Datorita conventiilor sociale existente, o fata care face primul pas nu este prea bine vazuta.

De aceea, propun cateva modalitati de abordare utile acelor fete care simpatizeaza anumiti baieti fara a sti insa cum e mai bine sa se apropie de acestia.

In ceea ce-i priveste pe baieti, e mai intelept sa le dam impresia ca ei sunt cei care „actioneaza”, desi noi stim mai bine cum stau, de fapt, lucrurile. Nu e nevoie sa le lezam legendarul orgoliu incercand o abordare directa, pana nu ne folosim mai intai de „armele” din dotare:

Privirea

Il sagetezi pe ascuns cu privirea, astfel incat el sa simta ca e privit, dar sa nu-ti surprinda cautatura atintita direct asupra sa.

Zambetul

Sa ai mereu pe buze macar o umbra de zambet! Daca te-a prins ca-l privesti, ii zambesti cald si enigmatic pentru 2-3 secunde, dupa care intorci privirea si te prefaci interesata de un subiect de discutie cu prietenele tale sau de orice altceva (carte, revista, tablou, persoana etc.). Zambind mereu vei arata mult mai destinsa si mai increzatoare.

Rasul

Daca esti alaturi de prietene si stii ca ai un ras placut, atunci te poti manifesta (razand ca de o gluma buna a celor din anturaj) cand el e in preajma si te poate auzi.

Vocea

La fel ca si rasul, poti valorifica vocea, ridicand putin tonul (daca e nevoie) pentru a te face auzita in timp ce relatezi celorlalte fete o intamplare amuzanta sau o secventa interesanta dintr-un film. Baietii adora fetele vesele si sociabile.

Parul

Un par stralucitor si bine aranjat va atrage fara indoiala priviri, indiferent de lungimea sa (desi majoritatea reprezentantilor sexului puternic au o mare slabiciune pentru parul lung al fetelor; poate din cauza ca par scurt au si ei?). Pentru a-l pune si mai mult in valoare, trece mana prin par, joaca-te cu o suvita sau da-l la o parte ca sa ti se vada fata mai bine.

Hainele

Cel mai indicat e ca imbracamintea ta sa fie aleasa cu gust, potrivita atat varstei, cat si personalitatii tale, sa iti vina foarte bine si sa iti puna in evidenta calitatile, atat cat sa atragi atentia, fara a deveni vulgara. Adauga cateva accesorii potrivite, un machiaj discret si te vei transforma dintr-o persoana comuna, intr-una atractiva. Si daca tu te vei simti frumoasa, asa te va vedea si el.

Pozitia corpului

Nu sta cu umerii adusi si cu bratele incrucisate la piept! Ridica barbia, indreapta umerii, scoate pieptul in fata si misca-te, danseaza (daca esti la o petrecere), vorbeste si razi cu cei de langa tine. Participa activ la ceea ce se intampla in jurul tau si cu siguranta te vei face remarcata.

Anturaj comun

Daca l-ai incurajat prin tot ce tine de limbajul trupului si el inca nu a reactionat in consecinta, atunci incearca sa intri in cercul sau de prieteni. Lucrul acesta poate fi realizat printr-o prietena comuna, un cunoscut sau chiar o ruda, dar si frecventand, de pilda, aceeasi locatie (de exemplu, clubul de astrologie) sau prin intermediul internetului (facebook, hi5, messenger etc.). Pasul urmator ar fi sa faceti cunostinta, fie prin intermediul celorlalti cunoscuti, fie la initiativa lui sau chiar a ta.

Cateva vorbe

Abordeaza intr-o discutie subiecte originale, astfel incat sa iti aprecieze si inteligenta, nu doar fizicul, insa nu-l retine mai mult de 2-3 minute pentru inceput, pentru a nu risca o respingere. De asemenea, important nu e doar ceea ce spui, ci si cum spui. Fii suficient de subtila, astfel incat sa nu para ca cersesti atentie.

Indicii

Daca baiatul nu a avut inca nicio initiativa in ce te priveste, dar nici nu a dat semne ca i-ai displacea, atunci ori sufera de timiditate, ori e greu de cap si poate nu e tocmai ce ti-ai dori. In cazul in care e timiditatea de vina, incearca sa-i sugerezi ceea ce ai vrea. („Stii ce urat imi e sa merg singura pe strada, mai ales la ora asta?” la care el ar trebui sa-ti spuna „Vrei sa te conduc?”)

Abordare directa

Unii baieti timizi nu reactioneaza nici macar la indicii clare si-atunci cand nimic subtil nu are efect, se poate trece la abordare directa. Apelezi la aceasta varianta doar daca a dat si el semne ca te place (te priveste insistent, nu-si gaseste cuvintele in preajma ta), altfel risti sa te faci de ras. Ce ii poti spune? Sa alergati impreuna, sa iesiti la o plimbare sau la un film (sub pretextul ca n-ai cu cine altcineva sa faci aceste lucruri si ti-ar placea sa te insoteasca el, daca nu e ocupat cu alte treburi), sa te conduca acasa ... Daca accepta, cu timpul, se va obisnui cu prezenta ta, va capata mai multa incredere in sine si va avea si el mai multa initiativa.


Prima intalnire - ce sa fac?


Prima intalnire este o sursa de emotii si de stres, indiferent daca esti fata sau baiat. Prima intalnire duce la cea de-a doua, daca totul merge asa cum trebuie, asa ca primele impresii sunt foarte importante. Fiecare tine neaparat sa faca o impresie buna sperand, totodata, ca si partenerul se va ridica la inaltimea asteptarilor sale.

Intalnirile pot genera adevarate batai de cap. Pentru a preintampina problemele ce se pot ivi la prima intalnire si a da astfel o sansa celei de-a doua intalniri, adaug si eu cateva sfaturi:

Daca nu stii ce loc de intalnire sa alegi ...

- Tine cont ca principalul obiectiv al intalnirii e sa va cunoasteti, deci nu trebuie ales un loc zgomotos, unde riscati sa tipati unul la altul pentru a va auzi. E de preferat insa sa optati pentru un loc public. De exemplu, puteti merge la o plimbare in parc, la un suc intr-un restaurant ce ofera o atmosfera mai intima, la cofetarie pentru o prajitura, la un film sau la o piesa de teatru.

Daca iti place foarte mult persoana cu care te vei intalni ...

- Incearca sa nu arati acest lucru la modul ostentativ (nu-ti dezlipesti privirea de la ea/el, aprobi tot ce spune, faci prea multe complimente ...). Deci, nu exagera si nu arata ca esti disperat/a;

- Alege cu grija subiectele de discutie, sa nu fie nici prea indiscrete, dar nici prea plictisitoare si sa nu te puna in dificultate;

- Scoate-ti in evidenta calitatile si evita sa marturisesti vreo dezamagire recenta sau punctele tale slabe;

- Asculta-l/-o cu atentie cand vorbeste despre sine pentru ca poti obtine informatii pretioase care te vor ajuta sa il/o cunosti.

Daca nu stii despre ce sa vorbesti ...

- Poti incepe prin a-i spune ce lucruri te pasioneaza, cerandu-i apoi sa vorbeasca la randu-i despre pasiunile sale;

- E posibil ca interlocutorul sa fie mai timid/a si sa taca ca “pestele”. Preia atunci tu fraul conversatiei si intreaba-l/-o diferite lucruri (de exemplu, daca ii place locul in care v-ati intalnit, ce gen de muzica asculta, daca are un animal de companie, care e filmul preferat ...).

- Spune o istorioara amuzanta sau cateva bancuri dragute (in niciun caz obscene). Umorul este o calitate apreciata de toata lumea.

Daca nu stii cum sa te imbraci ...

- Alege hainele in functie de locul unde urmeaza sa mergeti si de cat de confortabil te simti in tinuta aleasa;

- Cere parerea persoanelor apropiate daca ti-e greu sa te decizi.

Daca nu stii exact ce-ar trebui sa faci la sfarsitul intalnirii ...

- Permite-i sa te conduca acasa (daca esti fata si baiatul chiar iti place);

- Sfarsitul intalnirii e momentul cel mai potrivit pentru un sarut. Primul sarut dintre doi parteneri e special si trebuie sa ramana o amintire frumoasa, asa ca nu-l strica fiind prea grabit/a. Si daca nu ai mai sarutat pe nimeni inainte, atunci o atingere delicata a buzelor e de preferat unui sarut frantuzesc ce seamana mai mult cu balele cainelui tau!

Daca iti doresti o prima intalnire reusita, tine cont si de urmatoarele sfaturi:

- Nu intarzia!

- Zambeste!

- Evita excesele! (nu exagera cu vorbitul, cu rasul, cu bautura sau cu parfumul)

- Imbraca-te potrivit varstei!

- Nu merge pe strada cu mainile in buzunare!

- Nu folosi expresii de genul “fata”, “baiatu’”, “iubire”, “papusico”!

- Nu vorbi de rau cunoscutii sau familia!

- Fii politicos/politicoasa!


Poveste trista ... cu happy-end


Era absolut convinsa ca se mai incheiase un capitol din viata ei ... o noua poveste trista ...

Oamenii pe care ii cunosti te fac sa suferi. Intra in viata ta, ti-o intorc cu susul in jos si apoi, se intampla ... Te ranesc ... Bineinteles, te ranesc in primul rand oamenii pe care ii iubesti.

I se intamplase iar. Crezuse ca de acea data va fi altfel. De fapt, de fiecare data a crezut ca, poate, de data aia, are noroc si partenerul ales nu o va mai rani, pentru ca o iubeste, nu? Dar nu s-a intamplat asa.

La inceput, a fost ca la inceput ... Mesaje frumoase, plimbari, toată atentia ... Apoi, au inceput sa locuiasca impreuna si, probabil, farmecul s-a cam dus ...

Doua luni s-au scurs ... Mesajele s-au rarit, seara era uneori foarte obosita si adormea, iar el stătea la calculator. Nu stia exact ce facea pentru ca o cuprindea rapid somnul dupa oboseala de peste zi ...

In urma cu trei zile descoperise din intamplare mesajele lui de pe mail. Purta o corespondenta pasionala c-o alta femeie. Simti ca ii ingheata sangele in vine citind randurile alea, drept pentru care nici nu fu în stare sa reţina foarte mult din ele ...

Constata ca-n acea noaptea se schimba ora si realiza faptul ca asteptarea sa va fi mai lunga decat credea initial. Plecase cu treburi, la cursuri, asa zisese ... Spusese ca se va intoarce seara, dar a inventat un motiv si i-a spus ca nu mai poate veni si, culmea, i se terminase si bateria ... Si se parea ca i s-a terminat de tot ulterior, pentru ca din ziua anterioara, de la ora 17, telefonul era inchis... In Constanta plecase, de unde era si domnisorica cu care se intretinea fierbinte pe mail. Concluzii??? Probabil el a plecat de vineri seara la Constanta si „cursurile” au fost atat de ... pasionante si de aprinse, incat nu s-a mai putut desprinde de ea ... Si-au ales si cea mai lungă noapte ...

Intrebarea era: de ce? Putea sa fie sincer si sa-i spuna ca-i place de alta, dar probabil n-o testase inca, nu? Si testul fusese trecut de domnisoara respectiva, din moment ce el intarzia sa se arate. Stia ca nu era vina fetei, chiar daca ghearele geloziei o strangeau de gat. Ea nu avea nicio vina in fond, el era vinovatul (Cand nu vrei ceva, zici „NU!”, corect?)

Ce avea de facut in asemenea conditii? Chiar dacă el nu va recunoaste si va inventa niste motive, era clar ca nu-l mai putea crede ... Iar daca a mintit si a inselat o dată, sigur o va face si a doua oara.

Asa se duc pe apa sambetei vorbe mari si frumoase, planuri si visuri ... De asta ea isi spunea mereu că faptele vorbesc mult mai clar si mai tare decat vorbele, si-n plus, nu prea mint!

Ajunsese sa-l iubeasca pentru felul in care o facea sa se simta: alintata, speciala, iubita si-n siguranta in bratele sale ... Ii era greu sa creada acum ca dragostea pentru ea a durat doar doua luni ... Lacrimi reci si sarate ii alunecau pe obraji in timp ce-si blestema norocul si viata. Patul era gol, inghetat si mult prea mare. Va plange si-si va linge ranile in liniste. Dimineata, soarele va rasari din nou si lucrurile vor parea altfel la lumina zilei.

Cand iubesti, trebuie sa fii pregatit atat pentru fericire, cat si pentru suferinta, dar cel putin vei fi ferit de monotonie.

Intre timp, s-a intors si printul. Au vorbit, dar el n-ar fi recunoscut nici mort ca a inselat. S-au despartit si-au urmat zile triste si lungi pentru amandoi. Sentimentele erau puternice din partea ambilor protagonisti si dragostea lor nu numai ca a supravietuit perioadei de despartire, dar a devenit si mai puternica ...

Acea poveste trista s-a transformat intr-una fericita. Dupa trei luni, erau din nou impreuna. „Cursurile” luasera sfarsit pentru totdeauna ...


Cum sa faci bani pe timp de criza?


Cum sa faci bani pe timp de criza? Iata o intrebare care staruie pe buzele noastre inca de la inceputul lui 2010. Recunosc ca si eu mi-am pus aceasta intrebare si-am citit zeci de articole ce abordau aceasta tema. In expunerea de fata mi-am propus sa va vorbesc despre cateva idei si sugestii ce pot fi puse in practica, totul tinand doar de aptitudinile si interesele dumneavoastra.

1. Daca sunteti genul de persoana care petrece destul de mult timp in fata calculatorului, atunci, in functie de priceperile detinute, ar trebui sa luati in calcul una dintre urmatoarele variante:

- tehnoredactarea unor materiale (lucrari de licenta, referate, eseuri, proiecte etc.)

Poti face lucrul acesta apeland la cercul tau de cunostinte, dar si postand anunturi prin care iti oferi aceste servicii de tehnoredactare;

- instalarea de programe in calculator;

Numerosi utilizatori ai internetului stiu si sa instaleze/dezinstaleze programele pe care le utilizeaza, unii invatand acest lucru de nevoie, din nerabdarea de-a fi mereu „conectati”.

- joburi part-time, colaborari (de exemplu, web design/programare);

Specialistii IT sunt la mare cautare, deci, daca aveti o specializare in domeniu, nu va fi o problema obtinerea unui job. Daca doar sunteti pasionat, fara a avea si specializarea necesara, cursuri in domeniu pot fi urmate chiar si online.

- scrierea unui ghid online despre un domeniu de interes (de exemplu, Afacerea mea pe net) si vandut apoi ca o carte electronica;

- daca va pricepeti la vanzari, comertul online este iarasi o oportunitate de-a face bani de acasa, devenind colaboratorul unor firme ce comercializeaza cosmetice, detergent, carti etc.);

- tester de jocuri pe calculator

Romania este preferata de companiile producatoare de jocuri video datorita raportului dintre mana de lucru ieftina si nivelul de pregatire si pricepere al tinerilor in ceea ce priveste jocurile.

2. Daca va place compania copiilor si sunteti o persoana bine pregatita, atunci va sugerez:

- activitati de babysitting;

- supravegherea copiilor dupa programul scolar si ajutarea acestora in efectuarea temelor;

In general, familiile care apeleaza la asemenea servicii au un venit cu mult peste medie si sunt dispuse sa plateasca sume rezonabile pentru a-si sti copiii pe maini bune.

- animator la petreceri pentru copii

Tot ce trebuie sa faci este sa distrezi copiii la petrecerile organizate de parinti de zilele de nastere sau cu alte ocazii, imbracand un costum de clovn ori costumul unui personaj din povesti/benzi desenate.

- profesor de materii optionale la gradinita

Gradinitele particulare sunt cele care cauta in special candidati pentru a-i invata pe cei mici cum sa faca teatru, sa danseze, sa utilizeze calculatorul sau sa deprinda bunele maniere.

- Au Pair

Este jobul perfect pentru tinerii ce doresc sa calatoreasca si sa studieze in acelasi timp. Un aupair ajuta familia la ingrijirea copiilor, cazarea si masa sunt asigurate gratuit, fiind tratat ca un membru al familiei. In Marea Britanie, venitul minim pe care-l poate castiga un aupair e de 45 £ pe saptamana.

3. Daca vreti sa scapati de lucrurile de care nu va mai folositi si sa obtineti si-un profit din asta:

- vindeti prin intermediul site-urilor specializate (de exemplu, okazii.ro sau chiar eBay)

4. In cazul in care stapaniti bine o limba straina sau chiar mai multe, puteti opta pentru:

- traducator

Candidatului i se cer cunostinte la nivel avansat al limbii solicitate, abilitati in utilizarea Microsoft Office, iar experienta in domeniu constituie, bineinteles, un avantaj.

- operator call center

Activitatea unui operator call center consta in furnizarea de informatii catre clientii companiei angajatoare sau in operarea de baze de date marketing.

- freelancer

Un freelancer este o persoană care desfășoară activități independente, o profesie, fără un angajament pe termen lung, la orice angajator. Domeniile in care poate activa un freelancer sunt: jurnalism, editare de carte, revista pentru editare și alte forme de scris, corectura, indexare, copywriting, programare și design grafic, consultanta, traducere, precum și alte servicii profesionale și de creație.

- corector/revizor text

Jobul presupune verificarea exactitatii si corectitudinii datelor de pe documentele traduse.

5. Daca va plac animalele:

- ingrijitor animale de companie

In perioada concediilor, familiile care detin animale de companie prefer sa le lase acasa, astfel puteti castiga niste banuti doar pentru a hrani pisica sau a plimba catelul.

6. Pentru cei ce au rabdare:

- ingrijitor batrani

Va puteti oferi serviciile fie in regim full time, pe perioada determinata, fie part time, pentru un anumit numar de ore pe zi. Activitatile pe care le puteti desfasura variaza de la efectuarea cumparaturilor necesare, la executarea unor treburi gospodaresti, ingrijirea sanatatii batranei/-ului sau doar asigurarea companiei ori, dupa caz, toate acestea.

- ingrijitor bolnavi

Ingrijitorul de bolnavi la domiciliu este persoana care ofera servicii de ingrijire personala la domiciliu persoanelor dependente.

7. Pentru tineri, in special:

- mystery shopper

Serviciul de „cumpărător misterios” este folosit pe piața de research pentru a măsura calitatea serviciilor sau pentru a acumula anumite informații legate de produsele și serviciile companiilor.

- promoter

Un promoter este implicat in activitati promotionale (sampling, impartirea "fluturasilor", degustari de produse etc.).

Lista cu joburile adresate tinerilor este lunga si un student ori un proaspat absolvent se va orienta in alegerea sa in functie de aptitudinile, abilitatile si preferintele sale.

Un mod interesant de a face bani, pe care vi-l aduc in atentie in finalul acestui articol, este acela de a folosi parti ale propriului corp drept spatiu comercial. Astfel, va puteti inchiria fruntea sau obrazul, de exemplu, si sa faceti reclama unei firme, pe o perioada determinata, prin intermediul unui tatuaj temporar.


Cum sa abordez o fata care-mi place?

Imi place o fata, dar nu stiu cum s-o abordez.” “Nu stiu daca si ea ma place pe mine si vreau sa aflu.” “Ce sa fac ca sa ma placa si ea?” “Imi place o fata, dar n-am curaj sa-i spun!” Sunt cateva ganduri, dintre care cel putin unul v-a trecut macar o data prin minte. Sigur au fost momente cand ati avut nevoie de un sfat sau de-un indemn si n-ati avut de unde ori de la cine sa le cereti. Desi n-am pretentia ca voi spune ceva cu totul nou, sper sa vin, prin intermediul acestui articol, in sprijinul tinerilor care se confrunta cu probleme de genul asta.

“Imi place o fata, dar nu stiu cum s-o abordez.”

Fii relaxat!

Arata incredere in tine si comporta-te normal! Gandeste-te mereu ca n-ai absolut nimic de pierdut. Hotararea ta si felul in care vei comunica cu ea vor fi decisive.

Intra in vorba cu ea!

Zambeste si priveste-o in ochi! Asta arata siguranta de sine si incredere. Nu incerca sa pari altfel decat esti doar pentru a impresiona!

Poti incepe conversatia cu ea, dupa salutul si prezentarea de rigoare, cerandu-i parerea despre ceva anume (de exemplu, tunsoarea ta, ultimul single Inna, profesorul X, un local la moda etc.). Fetelor le plac baietii cu simtul umorului, asa ca daca o vei face sa rada, e pe jumatate cucerita.

Discutia poate demara cam asa: „Buna! Sunt Paul si am neaparat nevoie de parerea unei fete despre ...” (Astepti sa raspunda si daca ezita sa-ti ofere ajutorul, poti adauga ca lucrezi la un articol pe acea tema pentru revista scolii, de exemplu.)

Da-i o intalnire si/sau noteaza-i numarul de telefon!

Poti aduce in discutie premiera unei piese de teatru, data unui concert sau inaugurarea unui nou local si, daca conversatia merge bine, mentionezi ca intentionezi sa mergi si-o intrebi daca n-ar vrea sa mearga si ea cu tine (sau cu grupul tau de prieteni, daca sta la indoiala sa iasa la o intalnire doar cu tine). Extragi un pix din buzunar si-ti oferi palma pentru a-ti scrie pe ea numarul ei de telefon sau adresa de mail (fetele apreciaza spontaneitatea).

Discutati!

Vorbiti despre hobby-urile voastre, despre locurile pe care va place sa le frecventati, prieteni si asteptarile voastre de la ei, intr-un cuvant, incepeti sa va cunoasteti unul pe altul. Daca aveti pasiuni comune ori lucruri pe care le puteti face impreuna acestea pot genera subiecte de discutie intre voi.

Atentie insa, nu acapara discutia si evita sa te lauzi! La prima intalnire, fie ca iesiti la o piesa de teatru, la un suc sau pur si simplu la o plimbare, un trandafir oferit la momentul opurtun (aparut ca prin minune din haina, de pilda) iti poate aduce puncte „bonus” catre inima fetei.

Nu stiu daca si ea ma place pe mine si vreau sa aflu.”

Observa-i cu atentie comportamentul!

Pentru a sti daca te place ori nu o fata, nu e neaparat nevoie ca lucrul acesta sa-ti fie spus explicit. E suficient sa-i observi comportamentul in preajma ta si vei avea raspunsul. Astfel, e cu siguranta interesata de tine daca:

~ zambeste din toata inima cand se afla in preajma ta si rade la glumele tale;

~ o surprinzi privindu-te pe furis;

~ se autoironizeaza, cerand astfel complimente din partea ta;

~ pare uneori timida si vorbeste despre lucruri astfel incat sa iti starneasca interesul.

“Ce sa fac ca sa ma placa si ea?”

Afla ce ii place si o poti aborda cu un subiect pe tema asta. De exemplu, daca ii place o vedeta anume, un gen de muzica, are un animalut preferat sau emisiuni favorite poti deschide discutia pe un subiect de genul acesta. Tot ce trebuie sa ai la tine este increderea. Fa-o sa se simta bine in compania ta, comunica cu ea, fa-o sa rada, sa se simta unica si speciala.

Nu intoarce privirea dupa alte fete in prezenta ei si evita expresiile vulgare! De asemenea, nu uita de igiena corporala: sa ai respiratia proaspata si dintii curati, sa nu mirosi a transpiratie (dar nici sa cazi in extreme, acoperindu-te cu valuri de parfum), unghiile sa fie taiate si curatate.

Imi place o fata, dar n-am curaj sa-i spun!

Ceea ce conteaza cu adevarat nu e marturisirea unui sentiment, cel putin in faza de inceput a unei relatii, ci modul in care tu ii arati ca iti place de ea. Ii poti arata acest lucru prin felul in care vrei mereu sa fii aproape de ea, sa o tii mereu de mina, prin felul in care ii acorzi neincetat atentie, ii oferi o floare (fara a marca vreun eveniment anume, ci pur si simplu) si incerci, uneori, sa faci impresie prin comportamentul tau copilaros.

Momentul potrivit pentru a-i spune ca iti place de ea va veni de la sine. E posibil chiar sa-ti spuna ea prima acest lucru. Frica de a fi respins sau de a te face de ras trebuie reprimata. Cum? Simplu: luand deja in calcul aceasta varianta si pregatindu-te sa o accepti. Daca ea izbucneste in ras la declaratia ta sau iti spune raspicat ca nu te place, poti transforma totul intr-o gluma si iesi elegant din aceasta situatie („Cum? Nu-ti place de mine?” Duci mainile in dreptul inimii si tii apasat ca si cum ai opri o sangerare. „Dar am planificat deja totul: data nuntii, luna de miere, numele copiilor, banca la care vom face credit pentru casa ... totul ...” ). Ea ar trebui sa izbucneasca in ras in urma „spectacolului” tau, tu schimbi subiectul si toata lumea e multumita.

Daca ti se pare greu sa iti exprimi direct sentimentele, poti alege si varianta scrisa, apeland la mesaje pe telefon, biletele strecurate in buzunar sau mesaje pe messenger. Orice cale ai alege insa, textul trimis sa iti apartina in totalitate, chiar daca e doar banalul „Imi place de tine” sau „Ma gandesc mereu la tine”. Si daca, e dificil si asa, atunci alege cele mai expresive citate despre dragoste pe care sa i le trimiti (Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita. – Blaise Pascal).

Chiar daca ai primit un refuz, nu inseamna ca nu-i mai vorbesti fetei respective. Trateaz-o in continuare ca pe o buna amica si, daca aceasta simte ceva pentru tine, ea va fi cea care va face apoi pasul urmator. O fata desteapta apreciaza intotdeauna curajul si sinceritatea unui baiat.