În ciuda dezvoltării tehnologice și a diversificării mijloacelor de comunicare, omul modern suferă de singurătate și stres, aflându-se mereu sub presiunea timpului, parcă din ce în ce mai necruțător. Nu mai are timp de ieșiri în oraș (uneori nici bani), iar când o face totuși e fie tot în interes de serviciu, fie e mereu cu ochii pe ceas. Din dorința de a-și face o carieră, de a se întreține prin mijloace proprii, viața personală trece, în multe cazuri, pe locul secund. Ziua se încheie cu o felie de pizza în fața calculatorului și cu priviri iscoditoare prin lista de messenger, mirându-te de unde cunoști persoanele aflate în lista ta de „prieteni”.
Simți nevoia unei conversații care să te provoace și să te relaxeze în același timp, de preferință cu cineva de sex opus, dar unde să cunoști astfel de persoane? Site-urile de socializare sunt o variantă de a cunoaște și alți oameni, însă trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, calm, perseverență și, mai presus de toate, trebuie să știi exact ce cauți. În caz contrar, poți renunța dinainte de a te înregistra pentru că va fi doar timp pierdut.
Site-ul la modă acum e Facebook. Aproape toată lumea are cont pe acest site. În lista de prieteni nu am decât persoane cunoscute și intru cam de 2 -3 ori pe săptămână să văd ce noutăți mai sunt. Un fel de messenger pentru Facebook (deși acesta are și chat propriu) este Badoo. Mi se pare destul de interesant și merge destul de bine. În schimb, căutarea avansată nu include și posibilitatea găsirii unui anume utilizator, pe care să-l cauți fie după username, fie după un id de mess. Mai vechiul Neogen nu a introdus prea multe lucruri noi, în afară de posibilitatea unei convorbiri video pe chatul lor care merge destul de greu, de altfel. Mai inventivi, cei de la sentimente.ro (pe lângă SentiMess) au venit cu ideea legării de prietenii prin intermediul cafenelelor virtuale, comunitatea „Caut partener de vacanță”, concursuri, precum și posibilitatea participării la emisiunea „Perechea Potrivită” la TVR1, prin înscrierea la perecheapotrivita.sentimente.ro. În prima săptămână a emisiunii "Perechea potrivită" de la TVR 1, doi dintre concurenţi - Adriana şi Eugen, ce au decis că merită să dea o şansă relaţiei lor, au plecat în weekend la munte, la pensiunea Casa Bunicii, din Predeal.
Acestea sunt site-urile de socializare „testate” de mine și pe care le recomand, în special pe cel din urmă, datorită căruia mi-am cunoscut partenerul. Așa că, nu lăsați singurătatea și depresia să pună stăpânire pe voi! Rezervați-vă timp și pentru răsfățul propriu, iar pentru cei care sunt în căutarea unui partener, în special doamnelor, le recomand să vizioneze filmul „Married in a Year”. E chiar instructiv!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu