Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

duminică, 4 septembrie 2011

Despre relații


De câte ori nu vi s-a întâmplat să cunoașteți o persoană și să simțiți că alături de ea și-n brațele ei vă simțiți ca acasă? Că ați găsit ceea ce vă doreați? Însă după un început frumos – cum sunt, de altfel începuturile în aproape toate relațiile – descoperi încet-încet că celălalt nu e chiar așa cum părea la început, că nu aveți obiective comune și că, în linii mari, totul se reduce la a conviețui.
Discrepanța dintre felul de a fi al partenerului la început și modul în care se comportă ulterior în cadrul relației e dată de faptul că fiecare caută să-l impresioneze pe celălalt, să-i arate o față pe care crede că celălalt și-ar dori să o vadă la sine. Dar această aparență/mască (poate doar a unuia sau chiar a ambilor parteneri) cade după o perioadă, mai exact după ce protagoniștii au o oarecare certitudine în privința sentimentelor pe care le au unul pentru celălalt (sau cred că o au).
Sursa: www.babyboomercaretaker.com
Pentru ca o relație să reziste e necesar să existe un echilibru între ceea ce oferă și primește fiecare dintre cei doi. De multe ori, balanța se înclină mai mereu în favoarea unuia și atunci vina se împarte, căci unul e egoist și celălalt acceptă situația, sperând că se va schimba ceva în viitor. Ca să faci o relație să meargă trebuie să știi de la bun început ce așteptări ai de la iubitul tău, ce defecte i-ai putea tolera și dacă sunteți dispuși să faceți compromisuri; până la urmă la asta se rezumă... un lung șir de concesii care poate să vă mulțumească pe amândoi.
Lucrurile ar fi mult mai simple dacă oamenii ar renunța la dorința de a impresiona și s-ar prezenta exact așa cum sunt în viața de zi cu zi, cu calități și defecte, cu aspirații și fantezii. Comunicarea are, de asemenea, un rol esențial în trăinicia unui cuplu. Doar discutând despre problemele apărute și căutând împreună soluții, implicându-se în egală măsură, partenerii vor putea dezvolta o relație frumoasă, bazată pe dragoste, sinceritate și respect reciproc.
De altfel, și o viziune bună, optimistă, asupra lumii și asupra noastră, a vieții în general, atrage norocul și poate puțina magie de care avem nevoie pentru ca viețile noastre să nu ne pară la un moment dat serbede...

vineri, 21 ianuarie 2011

Invitatia la vals


Autor: Mihail Drumes
            Titlu: Invitatia la vals



Cartea lui Mihail Drumes mi-a cazut in mana in primii ani de liceu si m-a impresionat profund. Este o poveste care te acapareaza si pe care n-o poti uita, indiferent de anii care trec de la ultima lectura.
Foarte bine scrisa, intr-un ritm antrenant, aduce in atentia cititorului o frumoasa poveste de dragoste, in care orgoliile protagonistilor joaca un rol important. Tudor, student la drept in Bucuresti, singur la parinti si destul de rasfatat, hotaraste sa o cucereasca pe Mihaela. Personajul seduce si umileste fetele cu o “mandrie tiranica”, neinvestind niciodata sentimente intr-o relatie, iar vecina sa, Mihaela, nu reprezinta pentru el decat o provocare, parand greu de cucerit.
Planul de seductie este grandios, agresiv si perseverent, cu un sarut furat si scrisori pline de cuvinte mari, in care tanarul nu crede. Reuseste in cele din urma  si ea se indragosteste de el. Desi il simte oarecum distant inca, ea spera ca va reusi sa-l faca sa devina al ei. Fata i se daruieste si cei doi isi fac unul altuia tot felul de surprize.  Cuplul intentioneaza sa plece intr-o excursie la munte, cu alti studenti, dar la Gara de Nord se urca in rapidul de Constanta ca sa vada marea. Indragostitii sunt exuberanti, rad in hohote, iar lumea pare a fi complicea lor. La mare are loc si prima lor cearta iar pentru a se impaca, el ii face o surpriza, o mica excursie la Constantinopol.
Desi la intoarcere realizeaza cat de mult se apropiasera, Tudor ramane fidel conceptiei sale de a rupe relatiile atunci cand se afla pe culme, inca netulburate de gelozie si plictiseala, astfel ca pune capat relatiei, printr-o scrisoare de adio. Mihaela nu reactioneaza asa cum se astepta el, pastrand tacerea, si Tudor ii mai trimite o scrisoare prin care o neaga pe prima, motivand ca fusese doar un test. Ea nu reactioneaza nici de data aceasta, singurul lucru la care va fi sensibila fiind lacrimile lui - atunci cand acesta decide sa o caute, dar si faptul ca era insarcinata.
Cei doi se casatoresc, insa casnicia lor se afla sub o tensiune ingrijoratoare, amplificata mai tarziu de pierderea sarcinii. Jignita de ingrozitoare despartire, ea are intentia de a-l insela si parasi pe sotul ei, insa are loc un accident de masina tocmai in momentul cand se intalnise cu eventualul amant. Tudor crede ca ea era deja amanta lui Nenisor, asa ca o paraseste si o obliga sa se casatoreasca cu amantul ei.
Dupa divort, el, el apare in postura unui inger pazitor si ocrotitor al familiei, aranjand ca fosta sotie si Nenisor sa locuiasca in fostul cuib al iubirii lor, iar Nenisor sa avanseze in functie. Apoi, se casatoreste cu Cici, prietena Mihaelei, pe care aceasta nu o suporta.
Mihaelei i se refuza dreptul la o existenta linistita, in conditiile in care el se preta la orice, doar ca ea sa il regrete cat mai mult. In cele din urma se va sinucide lasand in urma un singur bilet de adio lui Tudor, caruia ii explica tot ceea ce traise ea. Acesta realizeaza cat de mult o iubise si cat rau ii facuse. El fusese cel care o impinsese catre acest gest, desi nu-si imaginase ca o va aduce in aceasta situatie, astfel ca decide sa se sinucida la randul lui.
„Totul s-a sfarsit: nu-mi ramane decat sa ma sinucid.” – Cu aceste cuvinte incepe romanul al carui nume este inspirat de piesa lui Weber, „L'invitation à la valse”. Cartea reprezinta epistola lui Dor, biletul sau de adio, dupa sinuciderea lui Aimee.