Traditii de iarna ... brune

Se apropie Ajunul Anului Nou, cand, conform traditiei, tinerii merg cu plugusorul pe la casele oamenilor, facandu-le acestora diverse urari (de bine) pentru viitorul an. Insa din ce in ce mai putini copii si tineri mai respecta aceste obiceiuri, cel putin in mediul  urban. Care e cauza?  Din pacate, nu e doar una. Cea mai veche dintre ele, cu care  s-au confruntat si alte generatii, ar fi ca „nu se mai poarta” sau „se fac  de rusine” in anturaj. Alta, poate cu mult mai  grava, e data de prezenta, din ce in ce mai mare, a tinerilor romi la aceste traditii de iarna, aceasta cauza  generand-o pe cea de-a treia: copiii romani refuza sa mai mearga „cu colindul” sau „cu uratul” pentru ca fie se tem sa nu le fie furati banutii stransi, fie nu vor sa fie asociati cu uratorii de etnie roma ori fie parintii le interzic participarea din acest motiv.

In Bucuresti, de ani buni, s-a creat un nou obicei: aproape toata luna decembrie poti intalni in metrou (in special) uratori cu capra, cu ursul, cu buhaiul, astfel incat intervine o anumita saturatie in randul audientei. Trebuie sa recunosc ca unii romi sunt chiar foarte priceputi si-si iau activitatea in serios. Spre exemplu, am vazut grupuri de uratori foarte bine organizate, cu costume potrivite personajelor  (capra, cioban, tigan – pentru cel din urma personaj nemaifiind nevoie de prea multa deghizare), cu instrumente muzicale pe care chiar stiau sa le foloseasca si cu texte adecvate. Din pacate, destul de rare aceste cazuri.

Desi oraselul in care locuiesc nu poate fi comparat cu capitala, iesind deunazi in oras, am putut observa o „aliniere”, sa zic asa, la „standardele” bucurestene. Grupuri de tineri romi marsaluiau pe strada, costumati in ursi, ursari, mirese si tigani (unii adaugand un strat de crema de ghete, pentru a sublinia diferenta fata de celelalte personaje probabil), inarmati cu tobe si fluiere si starnind latraturile cainilor  mai mult sau mai putin comunitari. „Tintele” urmarite de acesti uratori erau fie masinile oprite la semafoare (si din nefericire acestea se afla  instalate aproape la fiecare 20 m), fie benzinariile unde soferii opreau sa alimenteze. Poate va intrebati de ce acest „public tinta”? Se stie ca apartinatorii etniei rome au un simt deosebit al „afacerilor”, asa ca stiu bine ca localnicii nu ar primi „urarile lor” in alta zi decat Ajunul (si poate nici atunci), si-n acest caz s-au orientat spre populatia care tranziteaza orasul, vizandu-i in special pe cei ce se intorc din afara.

Pericolul care se iveste consta in perimarea si vulgarizarea chiar  a traditiilor.  Ceea ce-i determina pe tineri sa mearga cu uratul  sau colindatul nu mai e placerea, ci doar imboldul castigului material.  Din acest motiv multi oameni nici nu primesc uratorii; nepermitandu-si sa plateasca in functie de asteptarile lor, ei prefera sa-si tina portile/usile inchise, in caz contrar putandu-se alege cu altfel de „urari”. 

Daca lucrurile nu se vor schimba, vom ajunge sa fim urati de ursi din ce in ce mai bruni, textele uraturilor sa fie inlocuite de urlete si zgomote (cu urme de manele) iar aceste „reprezentatii” sa se intinda pe parcursul unei luni intregi. Insa cum noi am fost in stare (ca popor) sa „importam” unele sarbatori, gen Valentine’s Day, sa speram ca vom putea si sa „exportam” din aceste traditii de iarna, determinandu-i pe vajnicii uratori  sa plimbe ursul si-n alta parte ...

Amazing nature

Traditii de Craciun in familia mea

Prin traditii, un popor sau o comunitate se individualizeaza printre celelalte. La fel se intampla si-n cazul unei familii. De-a lungul timpului, fiecare familie isi creeaza, cu ocazia anumitor sarbatori, dar si in afara acestora, propriile traditii.

Astfel, noi obisnuim sa ne adunam in familie, mai exact sa venim cu totii acasa la parinti in dupa-amiaza zilei de 24 decembrie.

Ne intalnim si pornim impreuna spre satul copilariei noastre. Fiecare coama de deal si hau de rapa ne sunt familiare si par sa ne salute ca niste vechi prieteni. Ne apropiem si cainii, simtindu-ne, dau de veste. Cel mai tanar dintre ei scheauna, framantand de nerabdarea de-a se juca cu noi. Intram in curte unde mama ne asteapta cu bratele deschise. In bucataria incapatoare ne strangem unii in jurul sobei, altii pe pat. Apare tata si da startul la voie buna si distractie. Aduce o cana de vin si mama pune de mamaliga. Dam jos gecile si atmosfera incepe sa se incinga. Ceaunul scoate aburi si mama toarna malaiul in timp ce noi abia asteptam sa mancam din bunatatile gatite. Cea mai delicioasa masa e cea in familie, alaturi de parinti, frati, surori si copii; nici cel mai priceput bucatar n-ar putea-o concura.

Dam masa la pat, asezam scaune in jurul ei, mamaliga troneaza galbena si fierbinte in mijloc si aducem atractia serii: farfuriile cu racituri (piftia). Desi porcul e taiat cam de o saptamana, mama face mereu racituri cu carne de pasare. Mancam fiecare cate o portie, desi la cat sunt de bune le-am manca pe toate odata. La urmatoarele feluri, fiecare isi alege din: branza de vaci cu smantana, bors cu pasare, salata boeuf, sarmale in foi de varza, carnati si branza de oi. E o adevarata nebunie, ca nici nu stii din care sa mananci mai mult. Un pahar de vin sau de visinata ne ajuta sa facem loc mancarii in stomac, dupa care ne luptam cu desertul: turte muiate sau alte prajituri de casa ce ti se topesc pe buze de bune ce sunt.

Ei, si dupa ce ne-am pus burtile la cale, incepe distractia: glume, dans, ras si voie buna. Tata scoate la iveala noua sa creatie, special facuta pentru aceste sarbatori: un cap de capra! Am dansat-o, am gatit-o, am hranit-o ... dar ce nu i-am facut!

Apoi, pentru ca tinem la traditii, am adus cutia cu casete si-am inceput sa ascultam piese ce fusesera adevarate hituri cu ani in urma si care purtau cu ele parfum de amintiri. Tata si-a pus peruca blonda adusa de nepoata acum doi ani si niste ochelarii de soare poate chiar mai vechi si-a inceput sa danseze, indemnandu-ne sa-i urmam exemplul. Mai apoi, a facut pe vrajitoarea Omida, ghicindu-ne intr-un glob de portocala.

Spre miezul noptii, am facut ultimele pregatiri in vederea sosirii lui Mos Craciun. Anul acesta sotul a fost desemnat sa poarte costumul rosu, iar fratele meu a ales sa fie renul. Dupa ce Mosul, cu ajutorul renului, a reusit sa se imbrace si sa-si aranjeze barba si mustatile, si-a facut aparitia prin ploaie de confetti, incarcat cu daruri si calare pe-un iepuras de plus. S-a asezat langa soba, dar n-a vrut sa imparta darurile pana nu ii asezam bradul alaturi. Asa ca am luat pe sus bradul din holul de la intrare si l-am adus langa Mos, cu cabluri cu tot. Multumit in sfarsit, Mosul a inceput sa ne strige pe fiecare si, dupa ce-i spuneam o poezie sau un cantecel, ne dadea cadoul mult asteptat. Tata a primit cel mai mare cadou, o lopata uriasa de dat zapada. In clinchet de clopotei, Mosul a plecat, nu inainte de-a ne avertiza sa fim cuminti si sa pregatim de alta data si ceva de baut pentru dansul, o Coca-Cola sau macar un pahar de vin, sa se incalzeasca la drum.

Dupa ora unu, ne-am hotarat in sfarsit sa mergem la culcare, insa de dimineata am luat-o de la capat. Dupa ce ne-am baut cafeaua, a urmat joaca cu cainii. I-am dezlegat pe rand si-am alergat cu ei prin curte pana ne atarnau limbile si noua si lor. Acest sport ne-a facut pofta de mancare, asa ca ne-am asezat la masa, batandu-ne iar pe mamaliga parca prea mica pentru gurile adunate la ospat.

In program era si spectacolul oferit de cal, sariturile peste obstacole, insa terenul fiind umed, datorita zapezii ce se topea, l-am reprogramat pentru o vizita viitoare. 

Mos Craciun exista!

Mai e cineva care nu crede in existenta lui Mos Craciun? E timpul sa spulberam orice urma de indoiala! Mos Craciun exista!

Cine este Mos Craciun in definitiv? Un om bland, ce iubeste copiii, care se imbraca in rosu si imparte daruri. Vedeti? Nu e nimic iesit din comun la Mos Craciun! Fiecare dintre noi poate fi Mos Craciun daca stie sa iubeasca si sa daruiasca o bucatica din sufletul sau si celorlalti.

Conform traditiei, Mos Craciun traieste in Laponia, alaturi de sotia sa, Craciunita, de spiridusi si de renii ce trag sania plina de cadouri in noaptea de Ajun. 9 reni sunt inhamati la sanie, grupati cate doi si condusi de celebrul Rudolph, al carui nas lumineaza drumul in intuneric. Numele celorlalti reni sunt: Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer, Blitzen. Acestia pot zbura cu rapiditate in jurul lumii datorita unui praf magic preparat de spiridusi dupa o formula secreta.

Avand in vedere varsta venerabila a Mosului, faptul ca trebuie sa strabata atata drum, conditiile meteo nefavorabile ce-i pot da adevarate batai de cap, renii incapatanati ce se mai cearta uneori, cu totii ar trebui sa ne erijam in ajutoarele sale si sa pregatim in fiecare an atmosfera incarcata de sarbatoare, careia dragostea noastra si sufletele curate ale copiilor o fac sa devina magica.

Mos Craciun exista, insa el vine doar acolo unde este iubit si asteptat. Chiar daca intampina dificultati pe drum, el le rezolva pe toate, gasind uneori cele mai ingenioase solutii pentru a ajunge la copiii mai mici sau mai mari care-l asteapta cu nerabdare. De exemplu, la noi a ajuns cu ajutorul unui iepuras ...

Google aniverseaza Craciunul, dar nu in stil romanesc

Google aniverseaza Craciunul si inceputul vacantei printr-un sir de pictograme ce contin imagini semnificative privind traditiile mai multor regiuni de pe glob; o initiativa laudabila ce a necesitat multe ore de munca pentru cei de la Google. Am studiat cu vadit interes cele 17 pictograme ce constituie logo-ul celor de la Google in aceste zile si consider ca au facut o treaba grozava, cu o singura exceptie: niciuna dintre pictograme nu face trimitere la Romania, o tara atat de bogata in traditii. De exemplu, a ales sa afiseze o pictograma cu coltunasii din Polonia, pierogi, adica un fel de “poale-n brau” de-ale noastre. Pai cu ce-s mai prejos “poalele-n brau” decat coltunasii? Dar noi avem turtele de Craciun, un fel de prajitura ce se face special in Ajun, foile albe si subtiri ale turtelor semnificand scutecele pruncului Iisus Hristos.

De asemenea, avem sarmalutele in foi de varza murata, carnatii, toba, caltabosii, piftia, oala de ciorba nelipsita. Dar probabil s-au gandit la colesterolul cititorilor, care ar fi crescut doar la vizualizarea unei astfel de pictograme …

Dar de ce nu o pictograma in care apar colindatori in costume populare? De ce vinuri din Chile si nu din Cotnari? De ce Fuji si nu Ceahlaul nostru ori Bucegiul? Adevarat, nu-s la fel de inalte, dar sunt invaluite in legende si mister, deci cu atat mai fascinante …

Un articol de pe ziare.ro afirma: “Cinci artişti au investit şase luni şi 250 de ore de muncă în noul logo Google”. Si-atunci explicatia excluderii Romaniei din lista de pictograme vine de la sine: cei 5 artisti si-ar fi terminat munca într-un timp mult mai mare avand in vedere abundenta simbolurilor ce puteau fi utilizate.

Conform pictogramelor logo-ului Google, lui Mos Craciun i-ar placea vinul chilian. Dupa americani, Mos Craciun ar fi mare amator de Coca-Cola. Dar Mosului nostru sigur ii place vinul de Cotnari, sarmalutele in foi de varza, carnatii si turtele de Craciun, pentru ca el prefera mancarea traditionala si se fereste de E-urile din alimente ce i-ar putea pune in pericol conditia fizica.

Cornulete … prajiturile cu care n-ai cum sa dai gres

De ce cornulete? Pentru ca nu necesita nici efort foarte mare pentru a le face si nici costuri ridicate pentru ingrediente, pentru ca inevitabil ne starneste amintiri dulci din trecut, pentru ca putem alege reteta pentru aluat care ne convine mai mult, in functie de gusturi si de ce avem prin frigider, pentru ca tuturor ne plac cornuletele.

Cornulete cu bors (de post)

Ingrediente:

500 g faina, 300 ml untdelemn, 200 ml bors, 40 g drojdie, 1 lingurita sare, 50 g zahar, coaja rasa de la 1/4 lamaie, zahar vanilat.

Se incorporeaza toate ingredientele, se framanta aluatul si se lasa sa creasca timp de 30 min. Se imparte aluatul in portii de marimea unor mere. Se ia cate o bucata, se intinde in forma rotunda, de marimea unei farfurii intinse. Aceasta se taie cu cutitul, trecut prin faina, in jumatate, apoi in sferturi si fiecare sfert in triunghiuri. La baza fiecarui triunghi se pune cate o bucatica de rahat, gem amestecat cu nuci sau miez de nuca si apoi triunghiurile se ruleaza de la baza spre virf, obtinandu-se cornulete. Se asaza in tava neunsa, cu distanta de un deget intre ele si se lasa sa creasca 12 - 15 minute. Se coc apoi la foc mijlociu, 20 - 25 min, pana cand se rumenesc putin.

Cornulete cu smantana

Ingrediente:
5oo gr faina, 1/2 pachet de unt, 8-10  linguri de smantana, un ou, 1 lingura untdelem, 1/2 pachetel de drojdie, 1/4 coaja rasa de lamaie, un zahar vanilat.

Cornulete cu untura si smantana

Ingrediente:

250 gr.  untura (sau unt), 250 gr. de smantana, un ou, 1/2 pachetel de drojdie, 1/4 coaja rasa de lamaie, faina cat cuprinde, un zahar vanilat.

POFTA BUNA!

De ce iubesc Craciunul?

Aceasta sarbatoare inseamna pentru mine Dragoste si Speranta. Dragoste – pentru ca din punct de vedere religios simbolizeaza Nasterea Domnului Iisus Hristos, forma umana a Divinitatii, simbol al dragostei lui Dumnezeu fata de oameni, iar din punct de vedere laic se constituie într-un moment al apropierii de semeni, al reuniunilor familiale, al iertarii si-al daruirii. Speranta – ne-o rasadesc in suflete colindatorii, creste la lumina bradului de Craciun si prinde contur in imbratisarile celor dragi si-n darurile pe care le primim sau le oferim.

Iubesc Craciunul pentru ca e singura sarbatoare ce reuseste sa ajunga la inimile tuturor: parinti, copii, soti, veri – cu totii se aduna pentru a serba acest eveniment, incarcat de placerea de a petrece impreuna, in aromele mancarurilor  traditionale romanesti si-n sunetul de colinde. Cred ca orice roman, din orice colt al lumii s-ar afla, poarta in suflet dorul meleagurilor natale si singurul loc unde si-ar dori sa fie de Craciun e ACASA.

Desi in copilaria mea Mosul purta un alt nume, Mos Gerila, cu adevarat importante sunt amintirile dragi in care noi, copiii, asteptam miezul noptii cu emotie si nerabdare pentru a-l putem vedea pe acest binefacator care aseza cadourile sub brad. Insa mereu era mai rapid decat noi si se facea nevazut inainte de-a ne da noi seama ce se intampla. Aducea cele mai frumoase cadouri!!! Si noi, bineinteles, le meritam, pentru ca incercasem macar sa fim cuminti in timpul anului, ajutam parintii la treburi (uneori), participam la ornatul bradului (si mai mult la consumul bomboanelor de pom, ce-i drept, in special fratele meu care avea o tehnica anume de-a manca bomboanele si de-a lasa ambalajul lor in exact aceeasi stare, dand impresia ca in interior inca de afla bomboana delicioasa de ciocolata) si invatam poezii, colinde si plugusorul, desigur. De asemenea, ne placea sa primim colindatorii si sa-i rasplatim cu banuti, covrigi, nuci sau mere. Mereu am simtit ca aceasta sarbatoare are ceva magic si-mi parea totul desprins parca dintr-un basm din care faceam si eu parte.

Bunatatile ce umpleau bucataria de arome constituie un alt motiv pentru care iubesc Craciunul. Bunica intindea turte uriase, extrem de subtiri, de aluat pe care le cocea pe plita, la foc potrivit. Ele reprezentau scutecele pruncului Iisus Hristos. Erau crocante si rontaiam din ele ca niste soricei. Bunica le muia insa in apa calduta in ziua de Ajun si, asezandu-le pe un platou, presara intre straturi zahar, nuca pisata, coaja rasa de lamaie, stafide ... Hmmm ... erau delicioase. Dar ce carnati deliciosi, caltabosi grasi si rumeni, sarmalute ce se topeau in gura si-nca alte bucate alese nu facea bunica? Avea un talent aparte la gatit si tot ce facea dansa era extraordinar de gustos. Peste ani, fiindu-mi pofta de toba, am cumparat din magazin si nu va pot spune cat de dezamagita am fost; era o copie mult prea palida a ceea ce ne pregatea bunica.

Cand Craciunul e insotit si de zapada, bucuria e cu atat mai mare. Anul trecut, adunandu-ne ca de obicei la parinti, baietii au facut un om de zapada de peste 2 m, o creatie deosebita menita a-l pune in inferioritate pe cel facut de tatal nostru ce construise un om de zapada cam patrat, insa dotat cu sani si buze siliconate intre care ii atarna o inchipuire de tigara ...

Ca-n fiecare an, tatal are pretentia de-a fi colindat, urat si semanat si noi incercam sa ii facem pe plac, straduindu-ne a fi la inaltime. Nici el nu se lasa mai prejos si, costumandu-se in Mos Craciun sau in ren (v-ati dat seama ca e un mucalit) ne imparte asa-zise daruri, insotite de comentariile de rigoare: un cleste, o nuia, un covrig, un cui si altele.

Daca aceasta sarbatoare n-ar fi existat, cu siguranta ar fi trebuit inventata, macar pentru a educa oamenii sa daruiasca si sa-si arate recunostinta fata de ceilalti semeni si fata de cei dragi.

CRACIUN FERICIT!!!